Lucrări de licență
Teatru studio pentru studenți pe cheiul Dâmboviței
Autor principal
Andreea Oana IonescuColaboratori externi
Prof. Dr. Arh. Dorin Ștefan, Arh. Octavian Neculai, Ing. Mădălin ComanAnul realizării
2018Locatie
BucureștiInstituția de învățământ
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”Descrierea proiectului
Proiectul s-a conturat din nevoia de a crea un centru experimental pentru studenți în București. Situl se află în centrul istoric al Bucureștiului, iar de-a lungul timpului a figurat ca unul dintre centrele reprezentative din punct de vedere social și cultural. Programul își propune să revitalizeze zona din punct de vedere cultural prin angrenarea mai multor funcțiuni de tipul: educațional (workshop, unități de creație, săli de experimentare creativă), evenimente (activități de interes public - festival de teatru pe râul Dâmbovița), servicii (bistro, cafenea). Propunerea se materializează printr-un răspuns oferit orașului, ce respectă memoria urbană, coaja, și un alt răspuns dat de efervescența creativă a studenților, miezul. Proiectul se compune din două inserții ce închid fronturile celor două străzi. Acestea fac subiectul continuității istorice (păstrează identitatea și plastica zonei). Iar legătura dintre cele două se face printr-o punte alcătuită din trei straturi ce adăpostesc funcțiunile majore: pasajul urban, sala studio, grădina-belvedere. Cele două inserții, ce completează imaginea urbană, au rol atât de susținere structurală, cât și funcțională a podului. Dat fiind amplasamentul, poziționat central, într-o zonă cu trafic intens, atât ca flux pietonal cât și ca circulații auto, revine nevoia unui spațiu în care să te poți opri sau manifesta. Astfel, primul strat este cel al pasajului urban. Care s-a materializat prin eliberarea parterului și prin crearea unei legături pietonale între cele două zone aglomerate. Cel de-al doilea strat este definit de sala studio. Un spațiu fluid care se caracterizează prin mobilitate și flexibilitate cu scopul de a da libertate imaginarului pentru a aduce la viață noi forme de expresie. Sala este alcătuită dintr-o platformă permanentă de tip gradenă și o altă zonă formată din platforme mobile. În acest fel, cele două arii pot funcționa atât separat, dar și împreună. Astfel, se pot produce modificări permanente ale relației dintre scenă și public, în funcție de tipul de spectacol. Numărul spectatorilor variază și el, în funcție de configurația aleasă (sală de tip italian, amfiteatru etc) . Țesutul urban dens cât și prezența curților interioare și de lumină reprezintă câteva dintre particularitățile zonei ce pot fi observate de pe pod. Cel de-al treilea strat, grădina-belvedere, se caracterizează sub forma unei oaze de liniște de pe care poți privi peisajul urban.Text de prezentare a autorului
Andreea este proaspăt absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, iar prin intermediul bursei Erasmus a studiat la „Università "Mediterranea" di Reggio Calabria, Dipartimento di Architettura e Territorio”. Între timp a lucrat la birouri precum: DSBA, APscape, Arta Design Ltd.
Download
Proiect