Text de arhitectură

Jurnalele blocurilor

Autor principal

Gențiana Cristina Dumitrașcu

Profesia

Arhitect

Co-autori (membrii echipei)

Andrei Cristian Dumitrașcu

Descrierea proiectului

Casa scărilor, care în articolul lui Vintilă Mihăilescu este denumită simbolic, „no man’s land” este spațiul pentru care locatarii nu își doresc să își asume responsabilitatea, spre revolta administratorului, fiind destinat doar utilizării ocazionale ale unor grupuri de tineri care se întâlnesc pentru a consuma băuturi alcoolice, a desena graffiti pe pereți, a asculta muzica. În cazul blocului din strada Câmpia Libertății acest spațiu este interpretat diferit la aproape la fiecare etaj. Sigur, am avut parte și noi de grupuri de tineri, dornici să se adăpostească de frigul de afară, împărțind o bere și încercându-și talentul artistic încă nu temeinic exploatat pe pereții albi, proaspăt vopsiți de către administrație. Însă, aproape fiecare etaj spune o nouă poveste. Locatarii de la etajul unu, au decis să se baricadeze, în spatele unor grilaje de metal, care separă de restul scării blocului apartamentele lor, la etajul șase o doamnă pensionară pasionată de cactuși a decis să împărtășească cu restul locatarilor o parte din colecția dumneaei, așezând grijuliu pe palier cinci ghivece cu cactuși de forme diferite, (tot pe dumneaei o bănuim și de „înfrumusețarea” oglinzii din lift cu o rama de tablou cu decorațiuni complicate), iar o familie de la etajul 7 consideră spațiul scării blocului ca o extensie a apartamentului său, lăsându-și mereu, cu încredere, jumătate din perechile de încălțăminte în fața ușii apartamentului. Bineînțeles, fiecare intrare este acompaniată de un preș, alcătuind astfel o colecție impresionantă, care poate detalia observatorului bucăți din fostele covoare persane, considerate atât de prețioase când au fost achiziționate, în prezent ciopârțite și retrogradate la statul de preș. Casa scării este și spațiul în care se împletesc micile discuții între vecini, în care chiar și noi, intrușii care plătesc chirie, denumiți simbolic de către primii locatari „veniții”, am fost implicați. Există mereu o doamnă pensionară, foarte vigilentă, care pare că este la curent cu fiecare mișcare făcută de fiecare locatar în parte („Vai, vecine! Iar ne întâlnim! Dar să nu credeți că vă urmăresc! Doar că astăzi plecați cu 25 minute mai târziu la serviciu…!”), vecinul mult prea supărat, care este convins că ai dorit să-l inunzi în mod special, la ora cea mai târzie din noapte, vecinul pensionar care iese în fiecare zi să facă mici reparații mașinii sale, sau doar să o lustruiască, o multitudine de pisici și căței rezidenți proprietate, care oferă ocazia de a schimba o vorba caldă în lift.

Text de prezentare a autorului

Doamna Gențiana Cristina DUMITRAȘCU, absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, și-a finalizat recent teza de doctorat la universitatea mai sus menționată. Acumulând experiență predând ca asistent universitar pentru atelierele de proiectare ale Facultății de Arhitectură și ale Facultății de Arhitectură de Interior, ale Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, își continuă cercetarea axată pe intersecția dintre banda desenată și arhitectură.

Download Proiect