Bienala timisoreana de arhitectura
  • Ro.
  • En. (En.)
  • Despre
  • Regulament
  • Categorii
  • Calendar
  • Juriu
  • Noutăți
  • Rezultate
  • betacity.eu
menu
  • Ro.
  • En. (En.)
  • Despre
  • Regulament
  • Categorii
  • Calendar
  • Juriu
  • Noutăți
  • Rezultate
  • betacity.eu
Inițiative / Experimente / Viziuni

PopUP Răspiua – spațiu de joacă mobil, incluziv

Autor principal
Iris Popescu, Mihaela Șerban, Sabrina Ahmad
Profesia
Arhitecți
Co-autori (membrii echipei)
Ioana Enache, Alexandra Anastasiu, Alexandru Cucu
Birou de arhitectură
Rhizome
Colaboratori (membri ai echipei)
Iulian Canov, Dan Daraban, Tudor Albu
Colaboratori externi
Vlad Stoica, Sorin Chirica, Sorina Dumitru, Simina Filat, Teodora Sarbu
Anul realizării
2017
Locatie
București/spațiu de joacă mobil
Client
AMAis - Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială
Buget
14000EUR
Suprafața construită
6.25-200mp (adaptabil în funcție de context)
Descrierea proiectului
În România, persoanele cu dizabilități experimentează un puternic fenomen de autoizolare din cauza: - atitudinii persoanelor din jur (factor subiectiv legat de mentalitate/prejudecată) - mediului construit inaccesibil (factor obiectiv ce afectează direct mobilitatea) Acest fenomen apare din perioada copilăriei, în spațiile de joacă - locul unde copiii încep sa devină atât conștienți de sine, cât și de diferențele dintre ei și ceilalți.Prin joacă se modelează caracterul adultului de mâine, iar spațiile ludice ar trebui să fie accesibile oricărui copil, indiferent de abilități. PopUP Răspiua, al doilea proiect AMAis, este o platforma de contact între copiii tipici și cei cu dizabilități, concretizată sub forma unui spațiu de joacă mobil. Procesul de proiectare a fost unul participativ prin activități cu copiii de la școlile speciale - focus grupuri, “playdates”, observație în spațiul de joacă. Astfel, au fost colectate informații legate de preferințe, dificultăți întâmpinate la joacă, moduri de utilizare a instalațiilor de joc și felul în care copiii interacționează între ei/cu ceilalți. Stimularea percepției senzoriale este elementul cheie al acestui spațiu de joacă incluziv, deoarece ajută la dezvoltarea cogniției, abilităților motrice și a interacțiunii sociale. Tratarea plurisenzorială facilitează interacțiunea dintre copiii cu diferite dizabilități/abilități. PR stimulează imaginația copiilor prin forme geometrice de bază, texturi diverse și delimitări modulare, materializate prin: armuri și cazemate. Armurile sunt instrumente modulare, interconectabile și multifuncționale, proiectate pentru a le oferi copiilor posibilitatea de a genera diverse scenarii și de a se implica în mod direct în configurarea spațiului de joacă. Cazematele, element recurent în istoria ludică, delimitează lumea imaginației de realitatea adulților prin crearea unor alveole semi-protejate de joc. Tot spațiul este proiectat astfel încât să ofere copiilor posibilitatea de a porni la joc pe picior de egalitate. Caracterul modular al componentelor PR fac ca acesta să fie adaptabil la aproape orice context (interior/exterior), iar faptul că este mobil ajută la promovarea inițiativei de accesibilizare a spațiilor de joacă publice. PR oferă posibilitatea unei experiențe personale de joacă - pentru categoriile vulnerabile - și a unei interacțiuni ludice și empatice - pentru copiii tipici. De asemenea, semnalează administrației publice necesitatea multiplicării si replicării unei astfel de inițiative.
Text de prezentare a autorului
Proaspăt ieșit din cuptor, Rhizome ia naștere în urma colaborării a trei dintre membri AMAis. Aria de interes a colectivului gravitează în jurul principiilor designului incluziv, explorat din prisma simțurilor - scannere ale realităților individuale. Rhizome explorează contextul local, detectează erori și propune soluții bazate pe strategii proprii de abordare. Caută să împletească contexte în care problemele studiate își găseasc soluții în realitatea urbană, economică și administrativă.
Download Proiect
Bienala timisoreana de arhitectura

© BETA 2026 All rights reserved.

Newsletter

Close






EC BETA.2016
Newsletter
Contact

Despre
Regulament
Calendar
Juriu
Înscriere
Noutăți

 

Spațiu construit
Spațiu interior
Spațiu public
Lucrări de licență
Inițiative / Experimente / Viziuni
Text de arhitectură

Organizator

 

Co-organizator

Sponsori principali

Sponsori

Parteneri

Parteneri instituționali

  

Parteneri media